nu scriu nu pentru cǎ nu am ce spune
nu scriu pentru cǎ nu știu cum

se scrie ceea ce trǎiesc acum,

nu știu cum se picteazǎ,

dar mi-a zis ea cǎ cineva le și sculpteazǎ,
mǎ mir dacǎ e un dansator ce a inventat o coreografie

care sǎ orchestreze silabele ce descriu aceastǎ poezie 
m-a întrebat - cum scrii?

scriu cum traiesc acum,
fiecare clipǎ e un vers, 
mǎ gândesc, 
ce gând va urma în capul meu
mai iese'un vers, 
mǎ gândesc, 
ce gând urmeazǎ-n capul tǎu, 
cǎnd tǎcut mǎ retrag 
din ecranul dreptunghiular,

simetric așezat, în palmele tale care se ating în vârf,

cu capetele degetelor mici și nici nu știi cǎ se iubesc, 
cum nu știu cum sǎ scriu cǎ
furtuna s-a retras, 
dar vântul parcǎ nu.

​

soarele valseazǎ, 
s-a întors cu spatele 
sǎ nu-mi zgârâie obrajii arși

de aerul uscat ce l-a batut

pe Catalinul din trecut.

​

nu scriu 
doar traiesc
cuvintele sunt accesorii - 
rune 
le pun pe rane
rime -
coincidente în care nu cred 
rame -
ce dau formǎ momentelor pe care

încerc sǎ le imortalizez

naiv.

​

imagineazǎ-ți cǎ în loc de telefon în palme

încerci sǎ prinzi apa printre degete

se revarsǎ dintr-un nor 
într-un munte, 
într-un fluviu, 
într-o mare, 

într-un mare semn de întrebare. 

imagineazǎ-ți norii de pe buze,

plouǎ dulce, sǎruturi pe ochi,

începi sǎ vezi lumea printr-un kaleidoskop

al nuanțelor de iubire, combini culori

ca sǎ rimeze bine, cioplești priviri,

strivești tǎcere,

​nu scrii - 

scultpezi pixeli.