Dacǎ Doamne era femeie - 
te rugai la ea în fiecare searǎ,
searǎ 
de searǎ,
închizi ochii înainte de somn, 
și-ți imaginez cǎ Eva 
nu ți-a întins niciodatǎ mǎrul, 
și Doamne n-a decis pentru totdeauna
adevǎrul, 
cǎ omenirea și viața
e un chin,
iar destinul tǎu,
predestinații,
posibilitǎți sau
un cerc vicios
în care altul decide 
pentru tine 
dacǎ tu îți trǎiești viața bine, 
sau trǎgând ca prostul 
pentru ce viseazǎ altul;
și cine-i acel altul? 

Sunt alegeri conștiente, fǎrǎ regrete, 
sau alegeri mascate, 
rǎspunsuri și reacții impulsive la 
ce-ți aruncǎ viața în fațǎ.
fațǎ în fațǎ 
cu adevarul, 
alege -
cǎ dacǎ Doamne era femeie 
ai fi crezut și tu 
de la’nceput 
cǎ viața 
e un șir de probabilitǎți și variabile și
combinații, 
între tine și oricine lași tu
sâ intre în zona ta de influențǎ.
Învațǎ, 
sǎ nu trǎiești prin comparații,
cǎci 
pe mǎsurǎ ce trec anii 
mǎsura se dilatǎ,
și dintr-odatǎ,  
nu mai ești copilul 
din curtea blocului,
ci responsabil de propria ta creație;
când îți dai seama 
cǎ mǎrul lui Adam 
nu e despre procreație, ci 
distrugere de imaginație, 
când îți dai seama cǎ,
dacǎ Doamne era femeie 
în viața ta era posibil 
orice, 
și dorința aia rușinoasǎ
devenea realitate,
și potențialul tǎu maxim 
dintr-o datǎ devenea
doar începutul la o nouǎ viațǎ,
fǎrǎ secrete,
pentru cǎ secretul 
ești chiar tu.

​​

și las liniștea sǎ umple 
fiecare notǎ-n parte,
aparte, 
am visat cǎ s-a schimbat lumea. 

Aș vrea sǎ-ți zic 
cǎ peste tot e pace și 
oamenii trǎiesc iubind
știi...
am descoperit cu toții cǎ
fericirea nu ține de alții,
în loc,
am învǎțat sǎ nu ne mai luǎm prea în serios.
Problemele au dispǎrut una cu alta 
și frustrarea s-a retras la loc 
în ocean;
vǎd valuri line 
și toți peștii pe sub mine,
vǎd orizontul colorat în luminǎ,
deschid ochii, 
am visat cǎ s-a schimbat lumea.

serios
am visat cǎ nimeni nu mai fuge
n-a rǎmas nici praf nici urmǎ
de traume și tunuri pline 
cu ghentile și amintiri cum cǎ te chinui,

aici s-a tras linie..

 

frumos,

nu mai știu ce e vis,
și ce trǎiește-n capul meu,
dar dacǎ Doamne era femeie 
ți-ai fi dat și tu seama mai devreme
cǎ e o lume inventatǎ
de fiecare în parte
și mai ales de tine

si-am ajuns sǎ ne scuzǎm cu definiții
despre cine suntem, 
suntem cine pula mea vor sǎ fim alții, 
doar nu cine suntem cu adevǎrat - 
gen oameni - 
gen fundamental ca specie,
biologic -
homes sappiens.
Dar de ce,
când am fost 
atât de traumatizați de faptul cǎ nu am fost acceptați,
încât ajungem sǎ fim 
asexuali 
sau invers orientați 
sau fǎrǎ orientare
în viațǎ,
pentru cǎ nici mǎcar de asta nu mai suntem siguri;

Suntem și slabi și lipsiți de iubire. 
Am învǎțat empatie din citatele de pe Instagram,
și cǎ bunǎtatea se masoarǎ în like-uri, 
pe care le ascundem, 
pentru cǎ ne masurǎm cu alții.

Am obosit,
am obosit sǎ mai am așteptǎri
croite dupa statut,

când în realitate e doar aparențǎ -
sunt doar oameni ce-ascund lacrimi dupǎ
un dur, sau o durǎ (дура),
fǎrǎ durere de alții, doar urǎ fațǎ de sine
vǎrsatǎ în umbre - proiecții de pe un film expus la luminǎ solarǎ și
vazute dintr-un unghi, 
cu o lungime de undǎ atât de scurtǎ,
încât și negrul ajunge sǎ fie culoare.